DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire.

depozitar, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 403 / Pl: ~i, ~e / E: fr dépositaire] 1 Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2 (Înv) Negustor care deținea mărfuri în cantități mari. 3 (Fig) Deținător.

DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. – Din fr. dépositaire.

DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în depozit, care păstrează ceea ce i s-a încredințat. ◊ Fig. Nu orișice trecător e un depozitar al comorilor literare contemporane. SADOVEANU, E. 13. Acei bieți dăscălași, care au fost depozitari limbii și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată. GHICA, S. A. 72.

DEPOZITAR, -Ă s.m. și f. Persoană care primește ceva în depozit, în păstrare. [Cf. it. depositario].

DEPOZITAR, -Ă s. m. f. cel care primește ceva în depozit (2). (< fr. dépositaire)

DEPOZITAR ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva pentru păstrare, în baza unui contract. /<fr. dépositaire

*depozitár, -ă a. (lat. depositárius). Care primește în depozit un lucru de la un depunător. Păstrător.

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

DEPOZITAR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)

DEPOZITAR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)