denominativ, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr dénominatif lat dominativus, -a, -um] (Lin) 1 a Care denumește. 2 a (Îs) Verb ~ Verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 3 sn Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.

DENOMINATIV, denominative, adj. n. (Gram.; în expr.) Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. «A gospodări» e un verb denominativ, derivat de la « gospodar ».

DENOMINATIV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvînt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].

DENOMINATIV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)

DENOMINATIV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus

denominativ a. ce servă a numi: termen denominativ.

*denominatív, -ă adj. (lat. denominativus). Care servește la numit: termin denominativ.

denominativ² s. n., pl. denominative

denominativ¹ adj. m., pl. denominativi; f. denominativă, pl. denominative

denominativ¹ adj. m., pl. denominativi; f. denominativă, pl. denominative

denominativ² s. n., pl. denominative

denominativ s. n., pl. denominative

denominativ adj. → nominativ

DENOMINATIV, -Ă adj. (< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): în sintagmele adjectiv denominativ, cuvânt denominativ, substantiv denominativ și verb denominativ (v.).

DENOMINATIV s. n. (< adj. denominativ, -ă < fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): cuvânt derivat de la un nume (de la un substantiv sau de la un adjectiv). În această categorie intră substantive, adjective, verbe și adverbe. Astfel, substantivele copilandru, copilaș, copiliță, copilărie, copileț și copilă sunt d. de la substantivul copil; adjectivele copilăros și copilăresc sunt, de asemenea, d. de la același cuvânt copil (sau poate chiar de la copilărie), verbul a copili și adverbul copilărește ne trimit tot la cuvântul copil (al doilea poate și de la copilărie). De asemenea, substantivele bunătate și bunic, adjectivele bunicel și bunișor și verbul a îmbuna sunt d. de la adjectivul bun.