DELÍR (< fr., lat.) s. n. 1. (PSIH.) Transformare semnificativă a relațiilor individului cu lumea, concretizată prin crearea unui univers propriu, total deosebit de al semenilor săi, dar care, pentru el, are astfel de trăsături obiective încât îi satisface convingerile și îi orientează comportamentul; este însoțit de percepții patologice (pseudoconstatări, halucinații) și are modalități diverse de manifestare (d. pasional, d. de persecuție, d. justițiar, d. de imaginație, d. artistic etc.). 2. (NEUROL.) Stare de confuzie mentală însoțită de tulburări de percepție a lumii exterioare și de excitații psihomotorii. 3. Fig. Exaltare, extaz, frenezie; entuziasm excesiv.