DEGRADARE, degradări, s. f. Acțiunea de a (se) degrada și rezultatul ei. 1. Înjosire. Ar fi o degradare pentru un ofițer să ia apărarea unui automutilat. CAMILAR, N. I 349. 2. (Mil.) Pedeapsă prin luarea gradului. Încheiam bilanțul sinistru al acestei petreceri, ca un general înfrînt și fugărit, promis degradării și exilului. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. ♦ (Jur.) Degradare civică = pierderea drepturilor cetățenești în urma unei sentințe infamante. 3. Procesul de schimbare spre rău; decădere, deteriorare, ruinare. Capitaliștii și moșierii au ținut gospodăriile țărănești într-o stare de înapoiere tehnică ce prezenta cele mai diverse și mai tipice forme de degradare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 185. ♦ (Tehn.) Modificarea calităților unui bun material, astfel încît acesta să fie mai puțin valoros. ♦ Micșorarea valorii agricole a unui sol, a unui teren. Orice deținători de terenuri supuse eroziunilor și degradărilor produse de ape și inundațiilor sînt obligați să ia măsuri pentru protejarea lor. B. O. 1953, 101. ♦ (Min.) Degradarea zăcămintelor = micșorarea valorii zăcămintelor (petrolifere etc.) în urma unei exploatări neraționale.