DECONSTRUCȚIE s. f. (< fr. déconstruction, engl. deconstruction) Mod de abordare critică a posibilităților limbii de a exprima semnificații coerente, clare, finite, pornind de la analiza intrinsecă a noțiunilor și textelor, cu scopul de a evidenția contradicțiile, inconsecvențele, impreciziile, inconsistența acestora. Obiectivul principal al deconstrucției este contestarea capacității conceptelor, argumentelor și discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima și a elucida adevărul. Inițiată de filozoful francez J. Derrida, deconstrucția a condus la apariția deconstructivismului.