debusolat, -ă adj. (livr.) Dezorientat ◊ „Mulți din cei pe care «societatea de consum» îi aruncă în brațele mizeriei și disperării, mulți din cei debusolați, tineri și vârstnici lipsiți de orice perspectivă în viață, ființe omenești ajunse pe treapta cea mai de jos a decăderii fizice și psihice, narcotici, alcoolici, își găsesc refugiul pe Bowery [...]” Sc. 22 V 77 p. 6. ◊ „Mai sunt, într-adevăr, și debusolați ai timpului liber, tineri pe care orice inițiativă sau perspectivă îi găsește nepregătiți.” I.B. 21 XII 79 p. 1; v. și Sc. 16 XI 79 p. 4 (din fr. déboussolé; PR 1961; DN3)