dară, (darăcă), adv. – (reg.; înv.) Da, desigur, bineînțeles: „Păi, dară că să supără” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos, Biserica Albă, Plăiuț). – Var. a lui dar „desigur” (DEX, MDA); probabil rezultat al compunerii cu prep. de și (i)ar(ă) (DER); de la *deară (< lat. de vero) (Crețu, Tiktin, Iordan, cf. DER).