DAMNAȚIUNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la chinurile iadului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnație s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

damnațiune sf [At: HELIADE, D. J. 170/17 / P: ~ți-u~ / V: (înv) ~ție / Pl: ~ni / E: fr damnation, lat damnatio, -onis] 1 (În mitologia greco-latină și în creștinism) Condamnare la chinurile infernului. 2 (Pgn) Condamnare. 3 (Pex) Suferință. 4 (Lit) Denumire simbolică a opoziției poetului romantic față de societate și legile acesteia Si: (rar) damnatism.

DAMNAȚIUNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la muncile infernului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnație s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

DAMNAȚIUNE s. f. (Franțuzism livresc) Osîndire la muncile iadului. Damnațiunea lui Faust. – Pronunțat: -ți-u-.

DAMNAȚIUNE s.f. (Liv.) Condamnare la chinurile infernului. ♦ Blestem, reprobare. [Var. damnație s.f. / cf. lat. damnatio, fr. damnation].

DAMNAȚIUNE s. f. 1. osândire la chinurile infernului. 2. blestem. (< fr. damnation, lat. damnatio)

DAMNAȚIUNE ~i f. livr. (în mitologia greacă și în credința creștină) Osândire la chinurile infernului. [Sil. -ți-u-] / <fr. damnation, lat. damnatio, ~onis

*damnațiúne f. (lat. damnatio, -ónis). Condamnare la muncile iaduluĭ. – Și -áție și áre.

damnație sf vz damnațiune

DAMNAȚIE s.f. v. damnațiune.

damnațiune (livr.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiunii; pl. damnațiuni

damnațiune (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. damnațiunii; pl. damnațiuni

damnațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. damnațiunii; pl. damnațiuni