DAMNAT, -Ă, damnați, -te, adj. (Franțuzism livresc) 1. (În mitologia greco-romană și în mistica creștină) Osîndit la chinurile infernului. (Substantivat) Muzica se face răsunătoare și domină izbucnirile de durere ale damnaților. MACEDONSKI, O. II 278. 2. (Neobișnuit) Condamnat de opinia publică, vrednic de blestem, ticălos. Nu era cu nimic vinovată să sufere din pricina unei iubiri damnate. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 218.