cățel, căței, s.m. 1. Parte dintr-o căpățână de usturoi. 2. (la constr.) Locul de îmbinare, printr-un șanț cioplit, a două bârne. 3. În căței = mod de îmbinare a bârnelor unei construcții. 4. Vagonet de lemn (v. hont¹). – Lat. catellus „cățeluș” (DLRM, MDA). ■ Cuv rom. > magh. kecel (Candrea, Edelspacher, după DER).