CĂPITAN, căpitani, s. m. 1. (În armata de uscat și în aviație) Ofițer venind astăzi în grad între locotenent-major și maior. Poartă haine înfirate. De-i și simplu trumbițaș; Cine-l vede îl socoate Căpitan, iar nu ostaș. NEGRUZZI, S. II 75. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătunele? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Mar.) Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau din aviație. Căpitan de rangul al treilea (sau al doilea sau întîi) = grad corespunzător maiorului (locotenent-colonelului sau colonelului). Căpitan de vas (sau de șlep, de remorcher) = persoană care conduce un vas. De la masa căpitanilor de șlepuri și remorchere, marinarii... se apropiau încet cu scaunele, își ciuleau urechile ca să prindă mai bine tot ce se vorbea la masa căpitanilor veritabili, de la vapoarele mari. BART, E. 27. Căpitan de port sau căpitanul portului = comandant sau șef însărcinat cu administrarea și dirijarea activității unui port sau a unui oficiu portuar. 2. (Învechit, uneori determinat prin «de oaste» sau «al oștii», «al oștilor») Persoană care comanda o oștire sau parte a ei; comandant. Ești căpitan de oaste și prieten al domnului Bogdan. DELAVRANCEA, A. 61. Calul lui însă l-au luat căpitanul oștii și au purces mai departe. SBIERA, P. 122. Împăratul făcu un ospăț foarte mare, în cinstea nepotu-său, La care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231. În sfîrșit, să mai știți bine Că și împăratu vine, Cu căpitani, cu catane. TEODORESCU, P. P. 172. Căpitan-pașa = comandant al flotei turcești. Da-n caic cine era? – Era căpitan-pașa. ALECSANDRI, P. P. 124. Căpitan de poștă (sau de poște) = administratorul unei poște. Acolo, după ce m-am rugat și m-am certat vreo două ceasuri cu căpitanul de poște, cu căpităneasa și cu ceaușul, mi s-a dat de hatîr un surugiu cu șase cai în loc de opt. GHICA, S. A. 95. 3. (Învechit) Căpetenie de haiduci. Căpitane Răducane, E vai de zilele tale... Potera-i colea pe vale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. ♦ Căpetenie a unei bande de hoți. Tîlharii o duse la căpitanul lor. ISPIRESCU, L. 134. 4. Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul unei echipe.