călăreț, călăreți, s.m. – 1. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene; fruntar, cunună. De la faptul că grinda se pune „călare” peste stâlpii porții (Nistor, 1977: 22). 2. Lemne legate câte două la un capăt care, așezate călare pe coama casei, apără acoperișul de paie contra vântului (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). – Lat. caballaricius (DLRM, DER, DEX, MDA).