CÎRCOTĂ, cîrcote, s. f. Neînțelegere, ceartă, pricină, gîlceavă. Cîrcote și... răutăți iscodesc femeile vecinilor. SADOVEANU, D. P. 117. Cîștigase [boi erul]... cu cîrcota și cu mita vechea judecată ce avea cu dîrjii moșneni de la Toroipanu. M. I CARAGIALE, C. 90. În țara de jos, tihnă. Negoțul se petrece fără cîrcotă. DELAVRANCEA, A. 22. ◊ Expr. A intra (sau a se băga) în cîrcotă (cu cineva) = a ajunge la ceartă, a se certa (cu cineva). Ce făcuși, jupîne, de intrași în cîrcotă cu boierii? PAS, Z. III 186. Ce sînt dușmanii dumitale?... N-or fi boieri?... Că de! drept să-ți spun, cu boierii în cîrcotă nu mă bag. CARAGIALE, O. III 41.