CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Acanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis. corectat(ă)

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne^[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectat(ă)

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis.

câine s. m. în sint. s. între câine și lup ◊ „Lansarea cărții «Între câine și lup» de Emil Hurezeanu.” ◊ „22” 7/96 p. 15. ◊ „[...] acest titlu [...] reprezintă traducerea expresiei franțuzești «entre chien et loup», expresie ce desemnează un anumit moment al zilei, punctul ei final. Totuși, nu este vorba despre un punct în adevăratul sens al cuvântului, ci despre un moment, o trecere. Ne aflăm în fluxul temporal, iar ceea ce se vizează prin acest titlu este o perioadă de tranziție.” ◊ „22” 8/96 p. 14.

CÂINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit și folosit la pază, vânătoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziție bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relații rele; a se dușmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăiește foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situații de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ◊ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelație boreală în care intră și Sirius. ~le-Mic constelație boreală între Hydra și Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică și culoare albastră-cenușie. /<lat. canis

câine m. 1. animal domestic din familia carnivorelor digitigrade; 2. fig. (termen de dispreț) om rău (câinele fiind considerat ca tipul răutății): câinele de tată-său Pop.; 3. porecla ce Turcii dau creștinilor: om făr’de-lege, un câine creștin Bot.; 4. nume a două constelațiuni; 5. Mold. (sens tehnic) masă de tras doage; 6. nume de animale: câine tătăresc, numele bucovinean al nagâțului (pe care Tătarii l’ar fi dresat spre a descoperi pe Românii ascunși); [Mold. câne= lat. CANEM; sensul 5 face aluziune la imaginea animalului culcat pe labele sale] ║ adv. câine-câinește, cu mare greutate: a o duce câine-câinește.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

PĂTRUNJEL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

câne sm vz câine

ciocrac sm [At: H III, 118 / E: Ciocrac (o parte din Șcheii Brașovului) csnp] Nume al unui câine ciobănesc.

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

CAVE CANEM (lat.) = Păzește-te de cîine. Inscripție la o casă din Pompei, întrebuințată cînd vrei să-i spui cuiva să fie atent.

CÎINE PE CÎINE NU SE MUȘCĂ (pr.) = Corb la corb nu-și scoate ochii. Cei care sînt la fel se înțeleg între dînșii.

FRUNZĂ (pl. -ze) sf. 🌿 1 Foaie de arbore: mila de la bărbat ca frunza de plop uscat ZNN.; ~ de brad; ~ verde, începutul caracteristic al celor mai multe cîntece populare; a cînta, a zice din ~, a cînta ținînd o frunză între buze: venea cîntînd din ~ ISP.; în ~-l învăță a zice moș Gligor RET.; a umbla (de) frunza frăsinelului 👉 FRĂSINEL; a tăia cîinilor ~ CÎINE 1; a trăi ca frunza pe apă 👉 APĂ 19; cîtă ~ și iarbă sau ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți, în cantitate enormă ¶ 2 FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA = BUBERIC; ~-DE-POTCĂ, plantă, numită și „iarba-drumurilor”, cu frunzele de un frumos verde lucitor (Chenopodium murale) (🖼 2221); FRUNZA-TĂIETURII = VINDECEA; FRUNZA-VOINICULUI¹, plantă, numită și „brîncuță”, cu flori mici galbene, poporul o socotea odinioară ca bună pentru a vindeca tusea și stingerea glasului (Sisymbrium officinale) (🖼 2222); – FRUNZA-VOINICULUI² = USTUROIȚĂ [lat. *frondea].

CÎINE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîinele în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

CÎNE s. m. v. cîine.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glycyrrhiza echinata); lemnul- domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

PĂTRUNJEL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpină înaltă, cu frunze adînc dințate și lucioase și cu foliole liniare de culoare verde-gălbuie; este cultivată pentru rădăcina și frunzele ei aromate (Petroselinum sativum). Prin verdețuri poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197. ◊ Compuse: pătrunjel-de-cîmp = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze la baza tulpinii, cu flori albe sau trandafirii; crește prin pajiști însorite (Pimpinella saxifraga); pătrunjelul-cîinelui = plantă erbacee veninoasă, din familia umbeliferelor, cu frunze ca de mărar și cu flori albe; crește prin locuri necultivate (Aethusa Cynapium); cucută mică. – Variante: (regional) pătrînjel (PAMFILE, A. R. 197, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 332), petrînjel (PAMFILE, A. R. 197), pitrinjel (ȘEZ. XV 102), petrinjel (PAMFILE, A. R. 197, ȘEZ. III 159), petrunjel (I. IONESCU, M. 357), pintrejel (SBIERA, P. 14), pitrenjăl (ȘEZ. II 81) s. m.

câine-explorator s. m. Câine folosit în diverse explorări ◊ „În Canada [...] câinii vor fi folosiți pentru explorarea unor zăcăminte de minerale utile. În prezent, o echipă de biologi face experiențe cu un grup de asemenea câini-exploratori.” Sc. 13 XI 72 p. 4 //din câine + explorator//

atrățel m. plantă numită și limba câinelui (Cynoglossum). [Ung. ATRACÉL, de unde și forma redusă arățel].

câinele-babei m. Mold. mic crustaceu care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus asellus).

câne m. Mold. Tr. V. câine.

cîĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.

cîne (est) și cîĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă.

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar.

câine s. m., art. câinele; pl. câini, art. câinii

câine s. m., pl. câini

câine s. m., pl. câini

câine-de-mare (rechin) s. m., art. câinele-de-mare; pl. câini-de-mare, art. câinii-de-mare

câine-lup s. m., art. câinele-lup; pl. câini-lupi, art. câinii-lupi

câinele-babei (vierme; larvă) s. m. art.

!Câinele-Mare (constelație) s. propriu m. art.

!Câinele-Mic (constelație) s. propriu m. art.

laptele-câinelui (plantă) s. m.

!lemn-câinesc (plantă) s. m.

pătrunjelul-câinelui (plantă) (desp. pă-trun-) s. m. art.

poama-câinelui (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. poamei-câinelui

câine-de-mare (rechin) s. m., pl. câini-de-mare

câine-lup s. m., art. câinele-lup (dar: câinele său lup); pl. câini-lupi, art. câinii-lupi

câinele-babei (vierme, larvă) s. m. art.

Câinele-Mare (constelație) s. propriu m.

Câinele-Mic (constelație) s. propriu m.

laptele-câinelui (plantă) s. m.

lemn-câinesc (plantă) s. n.

!pătrunjelul-câinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.

!poama-câinelui (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. poamei-câinelui

câine-lup s. m., art. câinele-lup; pl. câini-lupi

câinele-babei (zool.) s. m.

Câinele-Mic (astron.) s. pr. m.

laptele-câinelui (bot.) s. m.

lemn-câinesc (bot.) s. n.

pătrunjelul-câinelui s. m. (sil. -trun-)

poama-câinelui s. f.

cîine

câne.

cîine (cîini), s. m. – 1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. Lat. canis (Pușcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. și spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuși sînt numeroși scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s. f. (haită de cîini); cîiner, s. m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s. f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoșie, s. f. (răutate, cruzime). Cf. L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.

CÎINE (lat. canis) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor (Canis familiaris). Este unul dintre primele animale domesticite de om. În prezent există mai mult de 300 de rase de c., foarte diferite ca aspect și ca folosire (ex. c. de pază, c. ciobănesc, c. lup etc.). Longevitatea maximă: 20 ani. ◊ Câine enot v. enot. 2. (IHT.) Câine-de-mare = rechin din Marea Neagră, cu corpul de c. 1 m lungime, de culoare albăstră-cenușie (Acanthias vulgaris). Nu e periculos pentru om. 3. (ZOOL.) Cîinele-babei = larvă mare și păroasă a unor fluturi de noapte.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

RÂUL CÂINELUI, râu, afl. stg. al Vedei, pe terit. com. Buzescu (jud. Teleorman); 84 km. Izv. din N. C. Găvanu-Burdea, din arealul com. Siliștea Nouă.

CÎINE subst. 1. Cîinești scris și Cănești (Cat) și Căinești s. (17 B II 211). 2. Căiniș b. (17 B IV 312). 3. În formă mold. Cînelea, Ioan (17 A II 105).

CYNOGLOSSUM L., TURBAREA CÎINELUI, CINOGLOSUM, fam. Boraginaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 85 specii, erbacee, vivace, se cultivă și ca anuale sau bienale. înflorește vara. Flori mici, violete-strălucitoare, roșii sau albe. Frunze verzi-albicioase, acoperite cu un puf fin, cele superioare lanceolate, sesile și puțin amplexicaule, cele inferioare eliptice, pe o tulpină dreaptă, ramificată, păroasă (peri cenușii). Rădăcină cărnoasă, fusiformă. Fruct format din nucule ovate.

LIGUSTRUM L., LEMN CÎINESC, fam. Oleaceae. Gen originar din Japonia, China, India, Arhipelagul Malayez, Europa, nordul Africii, peste 50 specii, arbuști, rar arbori. Flori hermafrodite, albe (pe tip 4, cu caliciul rudimentar), în panicule erecte (cca 6 cm lungime), terminale. Fruct, bacă neagră, globuloasă. Frunze caduce sau persistente, oblong-lanceolate (cca 5-6 cm lungime), cu marginea întreagă, alterne sau opuse.

a da cu căciula-n câini expr. (pop.) 1. a fi beat. 2. a se comporta fără a ține seama de normele sociale.

a se avea precum câinele cu pisica expr. a se certa întruna, a nu se înțelege deloc

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni.

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea.

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile.^[1]

câine roșu expr. (intl.) procuror.

Câinii Roșii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo București. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo București.

o vreme să nu dai un câine afară din casă expr. vreme rea.

plin de noroc ca și câinele de purici expr. foarte norocos.

porc de câine expr. ticălos, nemernic, nelegiuit.

viață de câine expr. viață foarte grea.

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

CAPUL-CÂINELUI s. v. dedițel.

CÂINELE-MIC s. v. sfredelul.

LEMN-CÂINESC s. v. crușân, salbă-moale, scoruș, vonicer.

LEMN-CÂINESC s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

LEMNUL-CÂINELUI s. v. lemn-câinesc, părul-ciutei, salbă-moale, verigar, vonicer.

LIMBA-CÂINELUI s. v. arăriel.

POAMA-CÂINELUI s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

SALATA-CÂINELUI s. v. zgrăbunțică.

lapte s.n. I 1 lapte acru = iaurt, <reg.> lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoțit, saur. Îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a <pop.> zară. Laptele bătut se obține din coagul acru sau în urma fărâmițării coagului prin mijloace mecanice; b (pop.) <pop.> zară, zer, <reg.> lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrișor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brânzit = <reg.> lapte corăslit, lapte jintițit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = <pop.> chișleag, străgheață, <reg.> lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subțire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchișă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subțire = lapte verde = lapte zburat v. Chișleag. Lapte prins. Străgheață; lapte corăslit = lapte jintițit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoțit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). II 1 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce², <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui = laptele-cucului = a Euphorbia cyparissias; alior, euforbie, <reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, <reg.> buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească, iarbă-de-râie; c Euphoria esula; alior; d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Ornithogalum umbellatum; bălușcă; b Gagea lutea; <reg.> floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii a Androsace chamaejasme; lăptișor, <reg.> primuliță; b Androsace arachnoidea; lăptișor; c Androsace lactea; lăptișor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului (v. limbă). Otrățel (Borrago officinalis). 3 (bot.; înv. și pop.; și, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptișor. Lăptișor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de pește v. Lapți.

capul-cîinelui s. v. DEDIȚEL.

CÎINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) cîinele-babei = (reg.) molie, mîța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) cîinele-mare= (pop.) dulăul (art.); cîinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

cîinele-mic s. v. SFREDELUL.

lemn-cîinesc s. v. CRUȘÎN. SALBĂ-MOALE. SCORUȘ. VONICER.

lemn-cîinesc s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

lemnul-cîinelui s. v. LEMN-CÎINESC. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR. VONICER.

limba-cîinelui s. v. ARĂRIEL.

poama-cîinelui s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

salata-cîinelui s. v. ZGRĂBUNȚICĂ.

CÎINE. Subst. Cîine, cîne (reg.); cățea, cățelușă (dim.), cotei, coteicuță (dim.); cățel, cățeluș (dim.), cățelan, cățelandru, cuțulache (fam.), cuțu, cuțulan (rar), griv (pop.), grivei (reg.). Dulău, zăvod; cîine sălbatic, dingo; cîine ciobănesc; cîine de vînătoare; cîine dresat; cîine polițist; cîine-lup; caniș; dog, buldog, boxer, mops; ogar, ogarcă (pop.); cocker; copoi, copoiaș (dim.), căpău (reg.), capaucă (reg.); poanter, pointer; fox, foxterier; prepelicar, barbet, brac; bernardin; saint-bernard; doberman; dalmațian; molos; baset, boldei, boldeică; setter; șpiț; pechinez; terier, șoricar; pudel. Javră, păhaie (depr.), potaie. Jigodie, jigărie (pop.), jiganie, cotarlă, șarlă (reg.). Haită de cîini. Ogărime. Rasă canină. Pedigriu. Adj. Cîinesc, de cîine, canin; ogarnic (rar), ogăratic (rar), copoiesc (rar). Vb. A lătra, a hămăi, a chefni, a bate (reg.), a zăpăi (reg.), a țăhni (reg.); a mîrîi, a hîrîi, a chelălăi, a scheuna, a țilăi (reg.). A mușca. A se gudura; a da din coadă; a face sluj. A urla a pustiu. Adv. Cîinește, ogărește (rar). V. animale carnivore, glasuri de animale.

Hier liegt der Hund begraben (germ. „Aici e îngropat cîinele!”) vezi: Hic iacet lepus. FOL.