CURTENI, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A face curte (mai ales unei femei), a căuta să intre în grațiile cuiva (măgulindu-l, lingușindu-l). V. curta. Mare ghiduș era și nostim... s-o cercat să mă curtenească o bucată de drum. ALECSANDRI, T. I 311. Ea dacă vede că alt îi zîmbește, Umblă după dînsa și o curtenește. PANN, P. V. II 97. ♦ (Neobișnuit) A felicita (căutînd să cîștige bunăvoința cuiva), a omagia (prin lingușiri). Sosi la 12 noiemvrie la Alba-Iulia, spre a curteni pe Mihai-vodă despre norocita sa biruință. BĂLCESCU, O. II 267.