curtenesc, ~ească a [At: (a. 1679) IORGA, S. D. VI, 90 / V: ~tin- / Pl: ~ești / E: curtean + -esc] 1-2 Care provine de la curte (5) sau de la curtean (1-2). 3-4 Care aparține curții (5) sau curtenilor (1-2). 5-6 Referitor la curte (5) sau la curteni (1- 2). 7-8 Specific curții (5) sau curtenilor (1-2).

CURTENESC, -EASCĂ, curtenești, adj. De (la) curte, ca de la curte, de curtean. Avea strai curtenesc, Și-mi cîntă un cîntecel, Și nu-i cîntec curtenesc, Și-i cîntec împărătesc. PĂSCULESCU, L. P. 56.

CURTENESC, -EASCĂ adj. de curte. ◊ (despre poezia erotică a evului mediu și a Renașterii) care exprimă un adevărat cult pentru femeie. (< curtean + -esc)

curtenésc v. tr. (d. curtean). Curtez, fac curte (complimente).

corteni v vz curteni

curteni vt [At: DOSOFTEI, V. S. 44/2 / V: (îvr) cor~ / Pzi: ~nesc / E: curtean] (Înv) 1 A aduce pe cineva în serviciul unei curți (5) (făcându-l curtean (1-2)). 2 A susține cauza cuiva (în fața unui șef). 3 A curta. 4 A face o vizită cuiva, în semn de prețuire. corectat(ă)

curtinesc, ~ească a vz curtenesc

CURTENI, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A face curte (mai ales unei femei), a căuta să intre în grațiile cuiva (măgulindu-l, lingușindu-l). V. curta. Mare ghiduș era și nostim... s-o cercat să mă curtenească o bucată de drum. ALECSANDRI, T. I 311. Ea dacă vede că alt îi zîmbește, Umblă după dînsa și o curtenește. PANN, P. V. II 97. ♦ (Neobișnuit) A felicita (căutînd să cîștige bunăvoința cuiva), a omagia (prin lingușiri). Sosi la 12 noiemvrie la Alba-Iulia, spre a curteni pe Mihai-vodă despre norocita sa biruință. BĂLCESCU, O. II 267.

A CURTENI ~esc tranz. înv. (femei) A face curte; a curta. /Din curtean

curtenì v. a curta pe cineva.

curtenesc adj. m., f. curtenească; pl. m. și f. curtenești

curtenesc adj. m., f. curtenească; pl. m. și f. curtenești

curtenesc adj. m., f. curtenească; pl. m. și f. curtenești

curteni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenesc, 3 sg. curtenește, imperf. 1 curteneam; conj. prez. 1 sg. să curtenesc, 3 să curtenească

curteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenesc, imperf. 3 sg. curtenea; conj. prez. 3 să curtenească

curteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenesc, imperf. 3 sg. curtenea; conj. prez. 3 sg. și pl. curtenească

CURTENI vb. v. curta.

curteni vb. v. CURTA.

curteni, curtenesc, vb. IV (înv.) 1. a curta, a face curte (cuiva). 2. a lua pe cineva în serviciul unei curți (domnești sau boierești). 3. a recomanda, a susține pe cineva, a pune o vorbă bună pentru cineva. 4. a vizita pe cineva acasă; a i se închina. 5. (refl.) a se ciopli, a se stila, a învăța manierele elegante.

curteni s.m. pl. (înv.) 1. persoane care îndeplinesc slujbe la curtea domnească. 2. soldați din garda călăreață a domnitorului; viteji, slujitori, ostași de curte.