CURCĂ, curci, s. f. Femela curcanului. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. Pe valea lui Ivănuș, O curcă cu două guși (Desagii). ȘEZ. IV 105. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a ședea, a umbla) ca o curcă beată (sau plouată) = a fi (sau a sta, a ședea, a umbla) fără vlagă, zăpăcit, lipsit de curaj, abătut, trist. Rîd și curcile = e din cale-afară de caraghios, stîrnește rîsul tuturor.