CUMĂTRU, cumetri, s. m. (Popular) 1. Nașul, în raport cu părinții copilului botezat. Cum dorm acum neputincioase Supt vreascurile stinse-a vetrii, Poveștile-nșirate sora De-atîtea cuscre și cumetri. GOGA, P. 20. Iarna, cînd e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, ștînd pe lavițele vetrii. COȘBUC, P. II 135. Atît de mulți copii îi dăruise dumnezeu, cît amu nu voia nime să se prindă cumătru și să-i boteze. SBIERA, P. 187. 2. Titlu dat de țărani bărbaților, de aceeași vîrstă, în semn de familiaritate sau de prietenie. Cumătru Ion unde-i? ALECSANDRI, T. 1534. ♦ (Glumeț) Nume dat lupului. Cumătrul lup se și arată în prag. CREANGĂ, P. 27. – Forme gramaticale: voc. cumetre și (regional) cumătre (C. PETRESCU, R. DR. 244, CREANGĂ, P. 30).