CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană care face o cumpărătură. V. client. În grădină e răcoare și cumpărătorii, după ce au stat în arșița tîrgului, vin aici să petreacă. V. ROM. noiembrie 1953, 60. ◊ (Învechit; obiectul cumpărăturii era o funcția în stat) Isprăvniciile, sameșiile... polcovniciile, acestea, zic, toate vînzîndu-se, cine poate zice că cumpărătorii nu iau din toată țara pe tot anul o sumă foarte mare și făr’ de nici o dreptate. GOLESCU, Î. 89. ◊ (Adjectival, rar) Care este de cumpărat, care poate fi cumpărat. De-ar fi dorul vînzător Și badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aș, Pe badea cumpăra-l-aș. ALECSANDRI, P. P. 300.