CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CUMETRÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni cumătru (unul cu altul). /Din cumătru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumetrí vb. (sil. -tri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumetrésc, imperf. 3 sg. cumetreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumetreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMẮTRU ~ătră (~étri, ~étre) m. și f. 1) Nașul (nașă) în raport cu părinții copilului botezat. 2) Termen de adresare la țară între femei și bărbați de aceeași vârstă. /<sl. kumotra
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumătru, cumătră, cumétri, cumétre, s.m. și f. (reg.) 1. naș, nun. 2. (la sg. art.) dans popular moldovenesc. 3. (la f. sg.) plantă de leac și podoabă mirositoare; priboi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cumắtru (métri), s. m. – 1. Nașul în raport cu părinții copilului botezat. – 2. Termen de adresare la țară între oamenii de aceeași vîrstă. Sl. kŭmotrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 326; Cihac, II, 86; Skok, R. Études slaves, X, 186; Graur, BL, V, 94; Berneker 662; Vasmer 578). Cuvîntul este general în sl., dar în forme destul de diferite de rom. (bg., sb., cr., pol., rus. kum, sb. kumak); astfel încît mai mulți filologi (Philippide, II, 637; Pușcariu, Dacor., III, 395; Rosetti, BL, VIII, 160; DAR) consideră der. din rom.imposibilă pe baza sl., și se gîndesc la un m. analogic de la cumătră care, la rîndul lui, ar proveni direct din lat. commater; însă această der. nu a fost suficient lămurită. Lipsește un studiu complet. – Der. cumătră, s. f. (nașă în raport cu părinți copilului botezat; termen de adresare la țară între femei de aceeași vîrstă); cumetrie, s. f. (înrudire spirituală; intimitate, încredere; bîrfeală; ospăț care se oferă de obicei după botez); încumetri, vb. (a contracta înrudire spirituală).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cumătru s. m. (sil. -tru), art. cumătrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumătrésc (nord) și cumetrésc v. tr. (d. cumătru). Fac cumătru. V. refl. Mă fac cumătru. Îs cumătru: mă cumetream cu el. V. înrudesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cumắtru, -ă s., pl. ătri, ătre și etri, etre (vsl. kŭmotrŭ, kŭmotra [și kupetra] și kumŭ, kuma, d. lat. cómpater, pop. compáter, d. con-, împreună, și pater, tată; it. compare, fr. compère; alb. kúmptăr, ngr. kumpáros, kumpára. Cp. cu cuscru). Acela saŭ aceĭa care s´a înrudit cu altu ținîndu-ĭ copilu în brațe la botez. Fam. Tovarăș, prietin [!], vorbind de oamenĭ saŭ, în fabulă, de animale: cumătru lup, cumătra vulpe. Talmeș-balmeș de la cumătra, mîncare proastă, amestecătură, tăvăragă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink