CUMANĂ s. f. (< fr. cumane): limbă veche din grupul limbilor turcice kâpceak, denumită și vechea polovțiană, vorbită de cumani – popor de neam turcic, migrat dinspre est și ajungând pe teritoriul țării noastre prin secolul al XI-lea. Există foarte puține date despre limba cumanilor din perioada premongolică. Este vorba în primul rând de nume și de toponimice cunoscute din izvoare străine, din letopisețe rusești din secolul al XIII-lea, din monumente literare ruse, mai ales din epopeea Cântec despre oastea lui Igor. Documente prețioase au apărut după năvălirea mongolă, cel mai important fiind dicționarul latin-persan-kâpceak de la sfârșitul secolului al XVI-lea, denumit Codex Cumanus. La noi, cercetătorul Vladimir Drimba studiază de mulți ani această limbă, reușind să dea lucrări importante, printre care Sintaxa limbii Codicelui Cuman (teză de doctorat în 1969) și Sintaxe cumane, Bucarest, EA, 1973.