CUIBA, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16.