CRÎNG s.n. (Mold.) Ciclu, curs. Cu 4 vremi crîngul anului l-ai încununat. DM. 12^r; cf. DOSOFTEI, VS. ♦ Soartă, destin. Crîng. NCCD (gl.). ♦ (Trans. SV) Direcție (de urmat). Botezul și cina Domnului . . . trebuiaște sâ le slujim, și isprava și folosul lor trebuiește să le spunem șl alte crînguri ale credinței direpte. PSALTIRE (1651). Etimologie: sl. krǫgŭ.