CROM s. n. Element chimic, metal dur, de culoare cenușie deschisă, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși întrebuințați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CROM n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, foarte rezistent la agenții chimici, folosit la fabricarea oțelului inoxidabil, în arta vopsitului și în tăbăcărie. /<fr. chrome
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CROM s.n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, care se folosește la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CROM¹- v. cromo-.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

-CROM² Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „colorat”. [< fr. -chrome].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CROM¹ s. n. metal alb-cenușiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. (< fr. chrome)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CROM²(O)-/ CROMAT(O)-, -CRÓM, -CROMAZÍE, -CROMÍE elem. „culoare”. (< fr. chrom/o/-, chromat/o/-, -chrome, -chromasie, -chromie, cf. gr. khroma)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

crom s. n., simb. Cr
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*crom n. (vgr. hrôma, coloare [!]). Chim. Un corp simplu metalic tetravalent cenușiŭ ale căruĭ combinațiunĭ se disting toate printr´o coloare frumoasă. Se cristalizează în octaedre regulare tot așa de dure ca ale corindonuluĭ. Descoperit și separat de Francezu Vauquelin la 1797 din cromatu de plumb (crocoisa).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici. Funcționează în combinații în stările de valență 2, 3 și 6. Întrebuințat la obținerea unor aliaje (oțel cu c.) și la cromare. Sub formă de săruri este întrebuințat în vopsitorie, tăbăcărie, fotografie, cataliză etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin în 1797.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink