Credo – Cuvînt latin (precizăm, deoarece el sună la fel și în italienește) care înseamnă – cum nu e greu de ghicit -: cred! Dar acest indicativ prezent a devenit un substantiv care inițial a fost numele unei rugăciuni creștine (primul cuvînt din „Simbolul apostolilor”, în sensul cuvîntului românesc „crez” („...știa crezul grecește pe de rost” – spune Alecsandri). E drept că în românește cuvîntul crez are și înțeles de crez politic („crezul lor – scrie Anton Pann – este bîta și vătraiul”). Dar am adoptat credo pentru noțiunea mai amplă de ansamblu de principii, pe care îți bazezi părerile și atitudinea. În acest sens îl găsim întrebuințat de Lenin (Opere, vol. V, pag. 301). „De mult e timpul să se înceteze cu jocul de-a v-ați ascunselea, disimulîndu-și credo-ul economic...” (De altfel, în Rusia a existat o publicație social-democrată, cu titlul Credo). În poezia Victima florilor de turnesol din Caleidoscopul lui A. Mirea, poeții Anghel și losif satirizează un critic care… „...Își scoate ghetele, surtucul, măiastra-i pană de Toledo, Le-aruncă una după alta, aruncă și sublimu-i Credo.”