Corvin Rareori folosit ca prenume, Corvín corespunde cognomenului roman Corvínus, un derivat de la mai vechiul Corvus, frecvent mai ales în ginta Valeria. Transformarea cuvîntului comun corvus „corb” în antroponim cu valoare de supranume este explicată de o legendă a tradiției romane care susține că primul purtător al numelui, Manius Valerius Messala, consul în anii 348 și 346 î.e.n., luptînd cu un gal, ar fi fost ajutat de un corb. Este știut că numele de păsări sau animale apar în antroponimia multor popoare, din cele mai vechi timpuri, urcînd pînă în perioada credinței în animale și a totemului (→ Leon). În mitologia romană, corbul, al cărui zbor era considerat prevestitor, era consacrat zeului profețiilor, Apolo; mai mult decît atît, zeul întruchipat în pasăre îi însoțea și pe cei care plecau din țara lor. Avînd deci o deosebită valoare simbolică, cuvîntul corvus putea cu ușurință să devină supranume. Mai poate fi adusă în discuție și o altă semnificație a cuvîntului corb și anume aceea de „negru” (în vechile credințe orientale sau în V.T.), binecunoscută din comparațiile frecvente în creația noastră populară „negru ca un corb”, „negru ca pana corbului” etc. Așa se explică supranumele românești Corbea (astăzi nume de familie, dar cunoscut mai ales datorită unui viteaz haiduc cîntat de balade), Corbeș, Corbu, Corbac, Corban etc. Făcînd parte astăzi din categoria prenumelor cu valoare de evocare istorică, Corvín amintește la noi de unul dintre membrii cunoscutei famillii a Huniazilor, Matei Corvin, ajuns rege al Ungariei.