cornorat², ~ă [At: POLIZU / V: ~nur~ / Pl: ~ați, ~e / E: cornora] (Înv) 1 a Încornorat. 2 sm Diavol. 3-4 smf, a (Pex) (Om) rău. 5-6 smf, a (Pex) (Om) necioplit. 7 a Ascuțit. 8 a Cu patru colțuri. 9 a (Fig) Exagerat. 10 a (Fig) Fantastic. 11 a (D. minciuni) Mare.

cornorat¹ sn [At: DA ms / V: ~nur~ / Pl: ~uri / E: cornora] (Îvr) Încornorare.

CORNORAT, CORNURAT I. adj. 1 Cu coarne: vitele deveneau osoase, cornorate, ușoare la cîntar (I.-GH.); roiuri roiuri de draci și zmei, care de care mai negru și mai cornurat (RET.) ¶ 2 Încornorat. II. CORNORATUL, CORNURATUL sm. 🔱 Ⓟ Una din numeroasele denumiri ale diavolului, presupus cu niște coarne în frunte (comp. CORNEA, CORNILĂ).

cornorat a. 1. cu coarne; 2. fig. fantastic: crezi fabula asta cornorată despre țigani? NEGR. ║ m. Cornea: meșter e cel cornorat AL.

cornorát și înc-, -ă adj. Cu coarne. Fig. Rar. Fudul. S. m. Dracu, diavolu. O mincĭună încornorată, o mincĭună cu coarne, gogonată. V. cornut.

cornurat², ~ă smf, a vz cornorat²

cornurat¹ sn vz cornorat¹

încornorat, ~ă [At: LB / V: (înv) ~nur~ / Pl: ~ați, ~e / E: în- + corn + -at] 1 a Care are coarne¹ Si: cornut. 2 a (Pop; fig; d. vorbe) Neconform cu realitatea Si: exagerat, înflorit, umflat. 3 a (Pop; îe) A o face prea ~ă A spune ceva de necrezut. 4 a (Pop; îe) A spune una ~ă A exagera. 5 a (Pop; îs) Minciună ~ă Minciună mare. 6 a (Fam; d. soți) Care este înșelat. 7 sma (Pop) Drac. 8 a (Înv) Colțuros.

încornurat, ~ă sm, a vz încornorat

CORNURAT 👉 CORNORAT.

ÎNCORNORAT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorat, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.

ÎNCORNORAT² ~ți m. mai ales art. Duh al răului. /v. a încornora

ÎNCORNORAT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCORNORA. 2) (despre animale) Care are coarne; cornut. 3) (despre soți) Care este înșelat în căsnicie. /v. a încornora

încornorat, -ă, încornorați, -te adj. (d. soți) înșelat

ÎNCORNORAT adj., s. v. înșelat, trădat.

ÎNCORNORATUL s. art. v. drac.

încornorat adj., s. v. ÎNȘELAT. TRĂDAT.

ÎNCORNORATUL s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nlchipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).