COPTĂ s. f. (< fr. copte): fază a limbii egiptene vorbite, derivată din vechea egipteană, folosită de masele populare indigene ale Egiptului, începând cu secolul al III-lea e. n., după instaurarea creștinismului. C. a fost notată cu alfabet grecesc. Începând cu secolul al VII-lea e. n., a început concurența dintre ea și arabă, pierzând mereu teren în fața acesteia și folosindu-se doar ca limbă a cultului creștin până în secolul al XVII-lea, când devine limbă moartă.