coordonare sf [At: BUL. OF. (1951), nr 1196, ap. DA / V: (înv) ~din~ / Pl: ~nări / E: coordona] 1 Punere în ordine a părților unui tot. 2 (Grm) Relație de egalitate stabilită în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții, fără ca un element să depindă, din punct de vedere gramatical, de celălalt.