Definiția cu ID-ul 566469:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONVERTIZOR (< fr.) s. n. 1. Cuptor, cel mai adesea basculant sau rotativ, în care se efectuează operația de convertizare prin suflarea gazului oxidant la suprafața sau direct în masa metalului topit. ◊ C. Bessemer = convertizor basculant, în formă de pară cu căptușeală refractară acidă, în care se elaborează oțelul din fontă nefosforoasă. ◊ C. Thomas = convertizor de construcție asemănătoare cu c. Bessemer, dar cu căptușeală bazică pentru fontă fosforoasă. 2. Mașină sau dispozitiv care transformă parametrii sau valoarea unei mărimi. ◊ C. de frecvență = sursă de curent alternativ la care tensiunea de alimentare poate fi reglată după o lege de comandă, utilizată pentru reglarea vitezei motoarelor asincrone. ◊ C. rotativ = mașină electrică sau grup de mașini care schimbă felul curentului electric, tensiunea electrică, frecvența curentului electric etc. ◊ C. de cuplu = dispozitiv hidromecanic montat între motor și mecanismul antrenat, pentru a realiza o multiplicare a cuplului la puterea transmisă constantă, folosit în instalații de foraj.