CONTĂȘ, contășe, s. n. (Mold.) Haină bărbătească, de obicei îmblănită, mai adesea scurtă pînă la brîu, pe care o poartă în unele regiuni țăranii; (în trecut) haină luxoasă, lungă, purtată de boieri. După șoaptele acestea pripite, oșteanul se înveli bine în contăș și puse mîna pe ușă. SADOVEANU, O. I 143. Ion însă, împiedicat cu picioarele în mînicile contășului, căzuse alivanta la pămînt. CREANGĂ, A. 111. Moș Neculcea... cu straie de șiac călugăresc și cu un contăș blănii. CONTEMPORANUL, VI 98. Vulpea a ieșit de contăș foarte bună. DONICI, F. 39. – Variante: contoș (ODOBESCU, S. A. 113, GHICA, S. A. 37), contuș (NEGRUZZI, S. I 133) s. n.