contratenor, vocea (2) a 3-a care se unește cu tenorul (3), și discantus [v. discant (I, 1, 2)], desfășurându-se în cadrul aceluiași ambitus (1) cu vocea tenorului. Servește acestuia de complement și de întărire a sonorității. C. se întâlnește prima dată în sec. 14, în compoziții de Philippe de Vitry și apoi în operele lui G. de Machaut, păstrându-se până la sfârșitul sec. 15. Odată cu dezvoltarea noii școli polifonice* la 4 voci, termenul se conservă dar își pierde aplicabilitatea. În realitate c. reprezintă două categorii: c- bassus* și c.-altus*. Cu timpul termenul c. a dispărut, rămânând numai specificarea vocilor de bassus și altus. De la acest altus se explică folosirea modernă a termenului alto*. V. falsetist (1, 2).