contradominantă (< contra* + dominantă*), în sistemul tonal, termen desemnând treapta a II-a și totodată funcția ei armonică (de „dominantă a dominantei”). Rameau, primul care a analizat funcțional această treaptă, o consideră ca având „double emploi” („dublă folosință”), dat fiind caracterul ei atât dominantic cât și subdominantic. În concepția dualistă (v. dualism) a lui Riemann și în cea polaristă (v. polarism) a lui Karg-Elert, c. este opusul simetric al dominantei (de ex. fa în do major și mi în la minor). Sin.: supratonică sau submediantă. Echiv. germ.: Wechseldominante.