CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gîndirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].