CONFEDERÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Uniune de state sau de unități terit., autonome sau independente, avînd anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). Astfel de confederații au fost: pînă în 1848, Confederația elvețiană; între 1778 și 1787, S.U.A.; între 1815 și 1866, Confederația germană. Confederația constituie, în general, o etapă de trecere spre constituirea unui stat federal și chiar unitar. 2. Denumire dată unor asociații de organizații obștești (ex. Confederația Generală a Muncii din Franța).