condicuță sf [At: IORGA, L. II, 487 / Pl: ~țe / E: condică + -uță] 1 (Înv) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a mai fost angajat etc. 2 (Înv) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. 3 (Pex) Carnet.