CONDICUȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.

condicuță sf [At: IORGA, L. II, 487 / Pl: ~țe / E: condică + -uță] 1 (Înv) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a mai fost angajat etc. 2 (Înv) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. 3 (Pex) Carnet.

CONDICUȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.

CONDICUȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică. ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc.

CONDICUȚĂ ~e f. înv. (diminutiv de la condică) Carte de muncă a personalului casnic angajat la persoane particulare. /condică + suf. ~uță

condicuță f. cărticică de serviciu.

condicúță f., pl. e (dim. d. condică). Carnet, libret de serviciŭ, maĭ ales cum aŭ servitoriĭ. V. manual.

condicuță s. f., g.-d. art. condicuței; pl. condicuțe

condicuță s. f., g.-d. art. condicuței; pl. condicuțe

condicuță s. f., g.-d. art. condicuței; pl. condicuțe

condicuță, condicuțe s. f. (înv.) document echivalent cu cartea de muncă în cazul prostituatelor aflate în evidența Camerei de Muncă, în care se consemnau vizitele medicale săptămânale.

femeie cu condicuță expr. (eufem.) prostituată.