COLTUC, coltuce, s. n. 1. (Mold.) Pernă mică, servind drept căpătîi, la înfipt ace etc. Copilul a pășit la crivat: a văzut pe un coltuc aruncat un strai de mătasă. SADOVEANU, D. P. 172. 2. (Munt.) Fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi. O trăistuță apucă C-un coltuc de pită-n ea... Și-o porni cu pași grăbiți. CASSIAN, în POEZ. N. Dimineți de toamnă, soare rece, Către muncă oamenii se duc. Iată, lîngă tine-o fată trece: Mușcă sănătos un alb coltuc. DRAGOMIR, S. 33. Li se dau să înfulice de-a-n picioarelea găvane cu varză, coltuce de pîine. STANCU,75. Jimblă caldă... albă, prăjită și cu coltuc revărsat. DELAVRANCEA, H. T. 48. – Variantă: cultuc (HOGAȘ, M. N. 137) s. n.