COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COLTÚC ~ce n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLTÚC s. v. perniță, pernuță, pui, puișor, puiuț.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coltúc (coltuce), s. n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

coltúc s. n., pl. coltúce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne [!] lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ [!], pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink