CIUTURĂ, ciuturi, s. f. 1. Găleată sau (regional) vas făcut dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fîntînă. Trăgeau anevoie în jos ciutura, cumpănită de o piatră mare și grea. DUMITRIU, N. 227. Țineam în mînă ciutura plină cu apă, pe care abia o scosesem din fîntînă. STANCU, D. 31. Nu vezi că... apa este închisă și ciutura priponită? SBIERA, P. 228. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură, scoate fiecare pînile ce avea și se pun să mănînce împreună. CREANGĂ, A. 143. ◊ Expr. Plouă de toarnă cu ciutura = plouă foarte tare, torențial; plouă cu găleata. [Joe] trimise asupra locului o vijelie și o ploaie de turna cu ciutura. ISPIRESCU, U. 12. 2. Cantitatea (de apă) cîtă încape într-o ciutură (1). Avem noi slugi destide, care să scoată și trei ciuturi de apă din fîntînă. SADOVEANU, F. J. 121.