ciutruc sn [At: H XVIII, 15 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Partea inferioară a tulpinei. 2 (Fig; îf ciutrucă) Persoană mică de statură.

ciutrucă sf vz ciutruc

ciutruc, ciutrucuri, s.n. – (reg.) 1. Ciot, ciotură. ♦ (top.) Ciutruchii, coastă de deal unde s-a tăiat pădurea și au rămas cioturi (Odobescu, 1973; Odești). 2. Om mic de statură. – Et. nec. (MDA); posibil din ciot, cu un intermediar *ciotruc.

ciutruc, -i, s.m. – Ciot, ciotură. Ciutruchii, coastă de deal unde s-a tăiat pădurea și au rămas cioturi (Odobescu 1973; Odești-Codru). – Din ciot + -utruc.