ciupăit, -ă, ciupăiți, -te, adj. – (reg.) Spălat, îmbăiat: „Eu să n-am de ciupăit / Trece-aș dealu-n răsărit” (Calendar, 1980: 17); „După ce se năștea copilul, i se punea, în apa în care era ciupăit prima dată, un clopoțel de alamă” (Calendar, 1980: 17). – Din ciupăi (MDA).