ciorobor s. n. – Larmă, hărmălaie, zarvă. – Var. ciorlu-morlu, ciorabora. Creație expresivă, ca tura-vura, hîr-mîr, etc., a căror intenție este de a reda ideea de dialog însuflețit și contradictoriu. Se folosește în Trans. de Vest. – Der. ciorobară, s. f. (coțofană; țigan); ciorobeală, s. f. (ceartă, încăierare, dispută); cioroboti, vb. (a sta de vorbă; a se poticni, a se clătina; a se ocupa de ceva), care este rezultatul unei contaminări cu roboti „a munci.” Cf. ciorovăi, ciorogar.