CIOPÎRȚIRE. Subst. Ciopîrțire, ciopîrțeală, hăcuire (reg.), căsăpire, sfîrticare, spintecare, sfîșiere, sfîșietură, îmbucătățire, rupere, rupt; tocare, tocat, tocănire, tocănit, ferfenițire (pop. și fam.), ferfenițit (pop. și fam.). Adj. Ciopîrțit, hăcuit (reg.), sfîrticat, spintecat, sfîșiat, vărzuit (fam.), tocat, ferfenițit (pop. și fam.), ferfenițos (pop. și fam.), crîmpeiat (rar), zdrențăros, zdrențos, zdrențuit. Sfîșietor, rupător (rar), tocător, spintecător. Vb. A ciopîrți, a ciocîrti (reg.), a crîmpoți (reg.), a toca, a tocăni, a face (pe cineva sau ceva) ciopăți-ciopăți (reg.), a hăcui (reg.), a căsăpi, a sfîrtica, a spinteca, a sfîșia, a rupe în bucăți, a îmbucătăți, a îmbucăți (rar), a bucăți (pop.), a bucățeli (reg.), a face (a tăia, a rupe) bucățele (bucățele-bucățele), a face (a rupe, a sfîșia, a tăia) bucăți (în bucăți, bucăți-bucăți), a face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea; a ferfeniți (pop. și fam.), a face (a rupe) ferfeniță, a vărzui (fam.), a trențura, a zdrențui. A se ferfeniți (pop. și fam.), a se face (a se rupe) ferfeniță (pop. și fam.); a se sfîșia, a se zdrențui, a se preface în zdrențe, a se face bucăți-bucăți. V. bucată, distrugere, micime; sfărîmare, tăiere, zdreanță.