CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea dindărăt a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele două capete ale părții dindărăt a șeii. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIOCHÍNĂ ~e f. 1) Partea dindărăt a șeii (de obicei, bifurcată), de care se poate atârna un bagaj. ◊ A lega (a atârna) la ~ a lăsa în voia soartei. 2) pop. Os rotund de la glezna piciorului. [Sil. cio-chi-] /<turc. çikin
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciochínă, s. f. – 1. Partea din spate a șeii. – 2. Cîrlig, cange. – 3. Maleolă, gleznă. Probabil de la cioc „cîrlig”, cu suf. -nă, cf. ciorchină. DAR consideră etimonul necunoscut. Alții s-au gîndit la tc. çikin „raniță” (Roesler 608; Șeineanu, II, 129), sau la sb. čukalj, čekljun „cîrlig”, care prezintă dificultăți fonetice (Cihac, II, 549). – Der. ciochinar, s. n. (curea, legătură la oblînc).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭochínă f., pl. e și ĭ (probabil, rudă cu it. ciocca, strugure, dim. ciocchina, și înrudit cu cĭorchină. Cp. cu cîrcel, filamentu răsucit cu care vița se agață ca cu un cîrlig, apoĭ „strugure mic”. Cu turc. čykyn, grop, pachet, n´are legătură). Coada șeleĭ, arcada din apoĭ [!]. Cĭochinare. A pune la cĭochină, a lega în apoĭa [!] șeleĭ, (fig.) a da uĭtăriĭ. A-țĭ rupe cĭochinele degeaba, a umbla degeaba. Cîrlig la unele cingătorĭ țărăneștĭ. Gleznă, oasele proeminente de la gleznă. V. oblînc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink