CINGHIE s. f. (Mold., ȚR) Cîntăreață și dansatoare. A: Veniră cinghii de giucară foarte frumos. H 1779², 76^r. B: Mai nainte de ce vor intra cinghiile sau măscăricii care fac glume. ÎNDREPTAREA LEGII. ◊ (Adjectival) Urechile care ascultă și iau aminte cu de-adins cîntecele muierilor celor curve și cenghii. EV, 22; cf. EV, 92. Variante: cenghie (EV., 22). Etimologie: tc. çengi, scr. čengija. Vezi și cinghiasă, cinghireasă. Cf. cinghiasă, cinghireasă.