chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].