CHILIN adj. și adv. Separat. 1. Adj. (Mold., Criș.). . I-au pus turmele chiline Pre moșii în rînd, cum li să vine. DOSOFTEI PS. C: Dumnăzău are oamini chilini de diavolul. MOL. 1695, . 90^v. 2. Adv. (Ban.) Kilin. Seorsim. AC, 346. ◊ (Trans. S) Loc. adv. De chilin = separat. Cine de chilin dintru apostoli au surzuit vreo cloambă a Credeului? PP, 5^r; cf. PP, 39^v; EG (gl.). Etimologie: magh. külön.