CEZURĂ s. f. (< fr. cesure, lat. caesura „tăiere”): 1. pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența, ca în exemplul „Ce-ți doresc eu ție, / / dulce Românie, / Țara mea de glorii, / / țara mea de dor? / Brațele nervoase, / / arma de tărie, / La trecutu-ți mare, / / mare viitor!” (M. Eminescu). 2. pauză de respirație între două propoziții dintr-o frază sau între două fraze, ca în exemplele „Cizmele le erau pline de apă și nu se mai vedeau din noroi; / / picioarele în ele erau sloi de gheață; / /...mâinile erau roșii și reci; / /...dar nimeni nu se clintea de la locul lui; / / toți stăteau pe picioarele țepene la locul lor” (M. Sadoveanu); „Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță...; / / a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine și-o bârdacă de vin mai ieftior” (I. L. Caragiale).