cezură (< lat. caesura „tăietură”), pauză, respirație, suspensie în interiorul unui vers* mai lung (10-12 silabe) pentru a-i organiza ritmul*. 1. În prozodia* antică (sanscrită, gr., lat.), c. cădea în interiorul unui picior (1) metric (al II-lea, al III-lea sau al IV-lea) – când despărțea două picioare, suspensia purta numele de diereză*. Un vers putea avea și mai multe c. C. bucolică (gr. βουϰολιϰή τομή), suspensie, subliniată prin punctuație, după al patrulea picior metric (de obicei un dactil*). Această c. este impropriu numită astfel, ea fiind de fapt o diereză. Se întâlnește adesea în poezia gr. (la poeții bucolici, mai ales la Teocrit) și foarte rar în cea lat. 2. În prozodia modernă, c. cade de obicei la mijlocul versului și totdeauna între două unități metrice (niciodată la mijlocul unui picior). 3. (În muzica greg.) Scurtă pauză ce separă două versete; v. inflexiune (4). 4. (În folc. românesc) Scurtă respirație ce separă rândurile melodice*. 5. Element de frazare (2), mai ales cântul vocal, ce constă dintr-o scurtă pauză* de respirație. C. este rareori notată de către compozitor. C. a devenit un element de formă*, ce delimitează unitățile discursului melodic.